Cronologie Legenda rămâne legendă atunci când este cunoscută şi povestită din generaţie în generaţie. Astfel, revenim la un scurt istoric a formaţiei, care a devenit o legendă, un fenomen irepetabil, o epocă în muzica moldovenească, dar şi în tot spaţiul al fostei URSS, trecând şi peste aceste hotare în întreaga lume. Din anul 1967 Muzicanţii au fascinat fanii săi, cetăţenii Uniunii Sovietice, cântând în stil big beat şi combinând motive folclorice cu cel mai pur jazz-rock. Chiar dacă părinţii şi sufletul formaţiei sunt consideraţi Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu, ei au lansat o pleiadă de interpreţi care s-au bucurat de mult succes şi mulţi din ei cântă şi azi în Moldova.
1967
Pentru ca ansamblul artistic „Noroc” să poată concerta, era nevoie de aprobarea Consiliului Artistic al Filarmonicii şi a Colegiului Ministerului Culturii. În urma audiţiei, Consiliul Artistic a interzis înfiinţarea formaţiei. Dar li s-a permis să refacă programul şi în urma celei de-a doua audiţii, „Noroc”-ul a fost acceptat ca formaţie a Filarmonicii.
În acel moment, din trupă făceau parte: Mihai Dolgan (clape – orgă Hammond, vocal), Eugen Vorobiov, Victor Legaci(vocal), Valentina Repeţchi (vocal), Vasile Verdeş, Victor Rusnac, Ştefan Petrache şi Olga Sorokina.
1968
În trupă vin Tudor Goraş (chitară-armonie), Costică Dumitriu (chitară-solo), solistul Ion Suruceanu (venit să-l înlocuiască pe Victor Legaci) şi solista Lidia Botezatu (care a înlocuit-o pe Valentina Repeţchi). La casa de discuri “Melodia” (URSS) apare primul disc al formaţiei “Noroc” – cu piesele “De ce plîng chitarele” şi “Cântă un artist”.
1969
La începutul anului, în formaţie vin Alexandru Cazacu (solo-chitară, vocal), Valentin Goga (tobe) şi Dumitru Cuţel (chitară-ritm). La casa de discuri “Melodia” trupa “Noroc” înregistrează un disc minion cu piesele “De ce plîng chitarele”, “Dor, dorule”, “Cântă un artist” şi “Дети солнца” (“Copiii soarelui”). Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu se căsătoresc în primăvara acestui an.
1970
Formaţia “Noroc” a participat la Festivalul Internaţional („Bratislavská lýra”) „Lira Bratislavei”, reprezentând casa de discuri „Melodia” din Moscova. Aici a primit premiul “Simpatia publicului”, pentru piesa “De ce, de ce”. La scurt timp după festivalul de la Bratislava trupa a plecat într-un turneu prin Ucraina, pe traseul Viniţa-Ternopol-Cernăuţi-Hmelnițki-Odesa. Acest turneu însă va aduce formaţiei multe neplăceri, din cauza publicului care se manifesta violent la concerte.
“La Cernăuţi, au sfărâmat Teatrul de Vară. La Viniţa, am cântat in Palatul orăsenesc de vară, într-o sală cu acoperiş numai, sub care erau un fel de construcţii speciale, din metal, pentru proiectoare. În timpul concertului, un tânăr de vreo 20 de ani s-a dezbrăcat gol-goluţ, s-a urcat pe una din acele constructii metalice şi se dadea huţa chiar deasupra lui Dolgan. La Hmelniţki, concertul a fost programat într-o sală cu 2 mii de locuri, împrejmuită cu un gard de scândură. După primele acorduri, vreo 8 mii de tineri au răsturnat gardul şi au pătruns înăuntru. La Odesa, spectatorii fără bilete au sfărâmat cu răngi de metal şi au facut o poarta ilegală într-un zid de piatră cam cum e cel de la Stadionul Republican din Chişinău. Se urcau pe copaci. Veneau cu tromboane, cu trompete, cu saxofoane.”
Ion Suruceanu
Dar pe 10 septembrie 1970, înaintea plecării, Alexandru Fedco le aduce la cunoştinţă că trupa a fost desfiinţată. Prin ordinul nr. 477 din 16 septembrie 1970, semnat de ministrul Leonid Culiuc, formaţia a fost condamnată la desfiinţare, fără dreptul de a mai activa în Moldova. Motivele invocate erau lipsa disciplinei, promovarea unor valori artistice de slabă calitate, lipsa ţinutei scenice şi absenţa unei sănătoase orientări ideologice.
Se naşte Radu Dolgan, fiul lui Mihai Dolgan şi al Lidia Botezatu. Peste ani, Radu Dolgan va continua tradiţia familiei, devenind interpret.
1971-1972
Datorită unor impresari din Rusia, o parte din membrii Noroc reuşesc să se angajeze în Ucraina, la Filarmonica din Cerkasî, unde activează timp de un an cu numele “О чём поёт гитары” (“Despre ce cântă chitarele”). Un nou membru al trupei devine Anatol Cazacu, fratele lui Alexandru Cazacu. Pe parcurs, membrii ai formaţiei devin şi soţii Vladimir şi Elena Presniakov.
1973
În primăvara acestui an are loc o nouă dezmembrare a grupului. Valentin Goga merge la Moscova, pentru a se alătura grupului de acompaniament(“Дружба”) “Drujba” al interpretei de muzică de estradă Edita Pieha. Ion Suruceanu revine la Chişinău pentru a colabora cu ansamblul Bucuria şi activează în calitate de solist al orchestrei Radioteleviziunii. Soţii Presniakov pleacă la Soci. Fraţii Cazacu pleacă la Filarmonica din Zaporoje, Ucraina, apoi se angajează în grupul de acompaniament “Крыля” (“Aripi”, cu aluzie la “Wings”), ulterior “Голоса дружбы” (“Vocile prieteniei”) al interpretei georgiene de jazz şi pop Ghiuli Cioheli. Ulterior ei activeaza la Moscova, în cadrul (“Москонцерт”) “Mosconțert”. Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu revin în Moldova, cu scopul de a pregăti terenul pentru reîntregirea formaţiei. Între timp, ei activează la Filarmonică, în formaţia Zâmbet, coordonată de Efim Bălţanu.
1974
În luna mai a anului 1974, se permite reîntregirea formaţiei, dar sub un alt nume. Atunci apare “Contemporanul”, avându-i în componenţă pe Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu. În perioada sa de existenţă de 11 ani, “Contemporanul”-ul va servi drept rampă pentru lansarea şi afirmarea multor artişti, printre care Valeriu Găină, Iurie Sadovnic, Anatol Neamţu, Anatol Bivol, Ricu Vodă, Gheorghe Ţopa, Nina Gorbani, Georgeta şi Oxana Ciorici, Gheorghe Ţopa, Valeriu Gorgos, şi alţii.
1975
Începând cu acest an, în “Contemporanul” activează Ion Aldea-Teodorovici. În cadrul “Contemporanului”, Ion Aldea-Teodorovici se manifestă în calitate de compozitor, instrumentist (saxofon) şi solist. Va rămâne în formaţie până în 1981, când devine student al Conservatorului “G.Muzicescu” din Chişinău.
1976
La acest moment, printre membrii formaţiei se numără Petru Mălai (saxofon), Ion Aldea-Teodorovici (saxofon şi solo), Liviu Ştirbu (chitarist, compozitor), Victor Rusnac (chitară bas), Anatolii Makarovski (back-vocal), Ion Novgorodski (tobe), Mihai Purişev (tobe), Lidia Botezatu (solistă), Mihai Dolgan (clape, compoziţie, conducător artistic).
1977
Apare primul disc gigant al trupei “Contemporanul”. Şlagărul acestui sezon este piesa “Primăvara”, care ulterior a intrat în repertoriul Sofiei Rotaru şi a altor interpreţi.
1980
Ansamblul vocal-instrumental “Contemporanul” participă la festivalul “Cântecul anului” (“Песня года”) din Uniunea Sovietică, unde Ştefan Petrache a interpretat piesa „Hora Păcii” («Хоровод Мира») pe versurile lui Gheorghe Vodă şi muzica lui Eugen Doga.
La studioul cinematografic “Moldova-Film” apare documentarul “Contemporanul” (20 minute). Conform filmului, componenţa “Contemporanului” în acel moment este următoare: Lidia Botezatu (solistă), Ludmila Clocikova (solistă), Anatol Cazacu (chitară-bas), Alexandru Cazacu (chitară), Nicolai Raeţchi (tobe), Nicolai Grecu (trompetă), Petru Mălai (saxofon), Mihai Dolgan (clape, vocal, conducător artistic).
1981
Apare următorul disc-gigant, care include cântece pe versuri de Mihai Eminescu (“Şi dacă”, “Ce te legeni, codrule”), precum şi motive populare (“Frumoasa mea Patrie”, “Şapte căni”). În acel moment, printre membrii formaţiei se numărau Vasile Tertea (trombon), Petru Mălai (saxofon), Sergiu Glec (saxofon), Mihai Purişev (tobe), Sergiu Testimiţanu (chitară bas), Andrei Storoja (chitară), Alexandru Alterman (tobe), Lidia Botezatu (solistă), Mihai Dolgan.
1983
Apare discul gigant “Carnaval”, înregistrat în 1982. Nina Crulicovschi – astăzi artist emerit al Moldovei – începe activitatea în “Contemporanul”, unde rămâne până în 1989.
1985
Formaţia “Contemporanul” revine la vechiul ei nume – “Noroc”.
1987
Mihai Dolgan compune piesa “Basarabia”, pe versurile lui Dumitru Matcovschi. Interpretată pe stadionul republican, cu ocazia unei sărbători a tineretului, piesa pune în gardă puterea, astfel ajungând să fie interzisă. În 1987, Anatol Roșcovan a primit invitaţia lui Mihai Dolgan de a activa în formaţia “Noroc”, alături de Gheorghe Ţopa, Anatol Bivol, Larisa Ghelaga şi alţii. Acesta va petrece un an alături de “Contemporanul”.
1988
Mihai Dolgan a devenit Artist al Poporului. Radu Dolgan (fiul lui Mihai şi al Lidiei) se alătură formaţiei „Noroc”, după ce cântase deja în formaţia “Viitorul” a lui Anatol Gherman. Din 1988 până în 2008, formaţia “Noroc” a evoluat în formulă de trei: Mihai Dolgan, Lidia Botezatu şi Radu Dolgan.
2000
Pe 12 octombrie 2000, prin eforturile comune ale lui Mişu Cernea, Alexandru Cazacu, Mihai Dolgan şi alţii, se reuşeşte realizarea, la Palatul Naţional din Chişinău, a unui concert comun al trupelor Mondial şi Noroc. Membrii celor două trupe, cunoscându-se încă din 1970 şi având aceeaşi soartă (ambele desfiinţate), s-au reîntîlnit după 30 de ani.
2001
Miahi Dolgan devine Cavaler al Ordinul Republicii (cea mai înaltă decoraţie în Republica Moldova).
2002
În data de 8 martie 2002 – la aniversarea a 60 de ani a lui Mihai Dolgan şi activităţii lui de 45 de ani pe scenă a avut loc concertul “Cântă un artist”.
2004
La Chişinău, la casa de înregistrări “CAN RECORDS” apare primul CD al formaţiei “Noroc” – “De ce plâng chitarele?”, care cuprinde 13 melodii în variantă modernă. Instrumentişti: Igor Cojocaru (chitară), Anatol Nunu (trompetă), Valentin Golomoz (saxonfon), Valeriu Pradidenco (saxofon) ş.a. Solişti: Lidia Botezatu, Mihai şi Radu Dolgan. În acelaşi an, la casa de discuri rusească “Melodia” apare albumul “О чём плачут гитары”(“De ce plâng chitarele”) cu cele mai cunoscute piese, în aranjament modern. Tot în Rusia, apare un alt album compilaţie, în seria ”Любовное настроение”(”Sentimente de iubire”).
2007
În octombrie 2007 a fost lansat volumul „Taina vieţii mele”, despre viaţa şi activitatea muzicianului Mihai Dolgan. Acest volum este primul din colecţia „Augurii”, semnată de Nicolae Roşca. Cartea reprezintă nu numai partea intimă a vieţii compozitorului, dar şi istoria legendarei formaţii „Noroc”. Este constituită din cinci capitole: „Copilărie surghiunită”, „Nebunia „Norock-n-roll”, „Prin Europa şi Asia”, „Dragostea şi durerea mea, Basarabia”, „În oglinda memoriei”.
2008
În martie 2008, Mihai Dolgan a încetat din viaţă, la Chişinău.
2010
Radu Dolgan anunţă “re-activarea” formaţiei “Noroc”, în următoarea componenţă: Sergiu Puha (tobe), Gicu Mogâldea (chitară bas), Vladimir Andrian (clape), Sergiu Cucereavâi (chitară), Costică Ieşanu (percuţie), Andrei Pavlovschi (sunetist), Lidia Dolgan şi Radu Dolgan (voce).
2013
Publicistul şi cineastul Mihai Poiată, lansează cartea “ROCKul, „NOROC”-ul & NOI (1966-1970)”, în care reconstituie pas cu pas istoricul apariţiei grupului, perioada sa de glorie şi momentul dezmembrării ansamblului, afirmă că istoria acestui legendar grup ne-a ajutat să descoperim în noi nevoia de schimbare, de modernizare, să credem că deschiderea spre alte orizonturi este posibilă. „Noroc”-ul a fost fereastra noastră europeană, şansa noastră de sincronizare cu Occidentul prin descătuşarea muzicii şi a cuvîntului ritmat” – a precizat Mihai Poiată.
ÎN PREZENT
Formația numără 11 membri: instrumentiștii – Nicolae Gorbatov, Gicu Mogâldea, Sergiu Puha, Vlad Adrian, Serghei Lozovan, Valeriu Pradidenco, compozitorul Liviu Știrbu și patru soliști − Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Margareta (fosta solistă a formației „Edict”) și Serj Kuzenkoff.
Arheologia muzicală 